Definiția cu ID-ul 1331288:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Poesia non muore (it. „Poezia nu moare”) – Interesant și insolit este faptul că această maximă despre poezie a fost creată de un om de știință: italianul Bernardino Zendrini care s-a ocupat de probleme de hidraulică. A lăsat numeroase lucrări de specialitate, cărți și tratate, dar cunoscut a rămas îndeosebi prin trei cuvinte: cele trei de mai sus, care sînt considerate ca o deviză a poeziei. ȘT.